Totul pe repede-înainte, să nu se prindă lumea, să nu aibă timp de reacție…

Ieri Plenului Senatului i s-a cerut să voteze (pe un raport publicat cu doar câteva minute înainte) un proiect de lege care amputează definitiv Consiliul de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, în sensul în care a fost înființat și cerut explicit prin Convenția ONU. Un număr important de organizații care au ca scop apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități s-au mobilizat și au obținut, nesperat, retrimiterea la Comisia pentru drepturile omului.
Azi DEJA se reunește Comisia și au semnale că intră și proiectul de lege în cauză, chiar dacă, DIN NOU, nu apare pe ordinea de zi, dar ONG-urile se așteaptă, ca și ieri, să apară în ultimul moment.

Încă de ieri, 192 de organizații care au ca scop apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități au cerut participarea, prin reprezentanți, la lucrările comisiei de azi… fără răspuns încă. Sunt toți cu ochii pe ”L358/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/2016, privind înființarea mecanismelor prevăzute de Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități” și cer ferm respingerea în întregime a proiectului de lege L 358/2018 în forma sa actuală.

Stau la dispoziția senatorilor interesați pentru detalii și argumente:
Mihaela Munteanu, FONSS, +40 (0)740 513 864, comunicare@fonss.ro
Georgiana Pascu, CRJ, gpascu@crj.ro, (+4) 0729.881.159

Semnatari:

Centrul de Resurse Juridice (CRJ)
Asociația Ceva de Spus
Fundația de Abilitare Speranța
Asociația Tonal
Asociația ProAct Suport

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale- FONSS (44 ONG-uri)
Consiliul Național al Dizabilității din România- CNDR (26 ONG-uri)

Federația Dizabnet (117 ONG-uri)

Comments are closed.