Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF), alături de Federația Europeană a Pasagerilor, Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC) și Platforma AGE Europe, au adresat o scrisoare deschisă comisarului european pentru transport, Adina Vălean, prin care solicită ca Anul european al căilor ferate să pună accent pe drepturile pasagerilor din transportul feroviar.

În scrisoare, organizațiile solicită ca Anul european al căilor ferate să ia în considerare diversitatea demografică a pasagerilor din UE, inclusiv pasagerii cu dizabilități și mobilitate redusă, precum și cei care locuiesc în mediul rural pentru a asigura accesibilitatea în întreaga Uniune Europeană.

Redăm integral scrisoarea deschisă :

Stimate comisar Adina Vălean,

Călătoria cu trenul ar trebui să fie un transport accesibil, ecologic și durabil în viitor. Toți cetățenii europeni ar trebui să aibă posibilitatea de a se îmbarca în acest viitor!

Salutăm cu caldură propunerea Comisiei Europene de a declara anul 2021 „Anul european al căilor ferate” pentru atingerea obiectivelor stabilite în cadrul Acordului verde european și a Agendei 2030 a Națiunilor Unite.

Anul european al căilor ferate își propune să promoveze călătoriile cu trenul ca modalitate atractivă, sigură și durabilă de a vă deplasa în Europa, care să se adreseze cetățenilor prin evenimente dedicate și campanii de comunicare. Este esențial ca Anul european al căilor ferate să depășească stadiul de simplă campanie de sensibilizare și să se concentreze puternic pe pasageri pentru promovarea, informarea și conștientizarea cu privire la drepturile lor și modul de aplicare ale acestora.

Reforma în curs a Regulamentului privind drepturile pasagerilor din transportul feroviar este o primă oportunitate de a trimite un mesaj puternic pasagerilor pentru a se putea deplasa cu trenul, oferindu-le drepturi puternice și ușor de aplicat. Prin urmare, încurajăm Comisia să facă tot posibilul pentru a se asigura că negocierile în curs de desfășurare contribuie la consolidarea drepturile tuturor pasagerilor din transportul feroviar și nu la reducerea lor.

Propunerea pentru Anul european al căilor ferate este, de asemenea, o șansă de a aborda problemele existente care împiedică mulți cetățeni să își exercite dreptul la mobilitate și viață independentă. Acest lucru ar putea fi realizat prin încurajarea răspândirii unui set minim de date esențiale statice și dinamice între vânzătorii de bilete. Astfel, pasagerii ar beneficia de o gamă mai largă de servicii și informații esențiale despre călătorie înainte, în timpul și după călătorii, indiferent de locul în care și-au cumpărat biletele. Mai mult, Comisia Europeană ar trebui să exploreze introducerea unui sistem integrat de plată şi emitere a biletelor la nivelul întregii UE, prin care un consumator ar putea rezerva o călătorie care implică diverși operatori, printr-o singură platformă accesibilă. Astfel de inițiative sunt esențiale pentru înlăturarea obstacolelor existente care împiedică transportul durabil să fie o alegere cu adevărat convenabilă pentru toți cetățenii UE.

O atenție specială și sprijin trebuie acordate drepturilor și dorințelor pasagerilor, în cazul în care călătoria cu trenul își va aduce contribuția potențială, în contextul redresării economice durabile, după pandemia de Covid-19. Identificarea modalităților de a ajuta la depășirea reticenței firești a oamenilor în urma epidemiei de COVID-19 este esențială pentru a-i atrage, ca ei să poată trage foloase din asta.

Anul european al căilor ferate trebuie să ia în considerare marea diversitate demografică a pasagerilor din UE, inclusiv pasagerii cu dizabilități și mobilitate redusă, pasagerii mai tineri și mai în vârstă, precum și cei care locuiesc în regiuni rurale și periferice pentru a asigura accesibilitatea și acoperirea serviciilor în întreaga UE. Inițiativele din cadrul Anul european al căilor ferate trebuie să țină cont de dorințele oamenilor, ca nimeni să nu fie lăsat în urmă.

Sperăm ca Uniunea Europeană și statele membre să profite de această ocazie pentru a integra în continuare problema accesibilității transportului feroviar și a promova drepturile pasagerilor. De asemenea, subliniem necesitatea de a ne asigura că activitățile de planificare pentru Anul european al căilor ferate implică în mod proactiv organizațiile care reprezintă pasagerii și că toate campaniile, programele, proiectele și inițiativele din Anul european al căilor ferate sunt accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu dizabilități, la nivelul Uniunii și al statelor membre, precum și în acțiuni de cooperare cu țări terțe. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu Comisia Europeană pentru implementarea Anului european al căilor ferate la nivelul UE și cu statele membre prin rețelele noastre naționale.

Semnatari

Federația Europeană a Pasagerilor

Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC)

Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF)

Platforma AGE Europe

Comments are closed.