Prof.univ.dr. Ecaterina Vrăsmaș, președinte RENINCO, anunță apariția lucrării :

Pe drumul spre educația incluzivă în România. Contribuția Rețelei RENINCO,

„apărută recent la Editura Universitară din București. Cartea este rodul eforturilor deosebite a douăzeci de autori (inclusiv ca mărturii), dar condensează angajarea profesională și umană – de-a lungul timpului – a sute poate chiar mii de persoane: cadre didactice, manageri și profesioniști legați de educație, părinți, elevi, studenți, reprezentanți ai unor autorități și instituții, organizații nonguvernamentale etc.

            Lucrarea se constituie ca un documentar substanțial, presărat și cu mărturii subiective, de istorie recentă (1990-2021), a unui domeniu complex, insuficient ori superficial cunoscut, sensibil, vulnerabil și din păcate adeseori marginalizat al educației din țara noastră – accesul și participarea la educație a persoanelor cu dizabilități și/sau CES (cerințe educaționale speciale). Sunt relevate aici numeroase acte legislative și decizii manageriale corelate – mai mult sau mai puțin favorabile incluziunii – activități, proiecte, publicații, sinteze ale unor cercetări care au vizat educația specială și integrată, pe drumul spre educația incluzivă.

            Semnalarea unor aspecte critice (bariere, îngrijorări) actuale, în procesul anevoios de transformare profundă a educației școlare – la fel ca în Europa și în toată lumea – spre o educație cât mai puțin excluzivă și discriminativă (în general și în particular pentru CES) este însoțită de învățăminte, de oportunități și propuneri de soluționare, inspirate și de experiența euroatlantică, utile în contextul evoluției sistemului de învățământ din țara noastră.”

Lansarea lucrării ”Pe drumul spre educația incluzivă în România. Contribuția Rețelei RENINCO a avut loc pe data de 15.03.2022.

În cadrul evenimentului de lansare, doamna Daniela TONTSCH, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România a afirmat:

„Lucrarea „PE DRUMUL SPRE EDUCAȚIA INCLUZIVĂ ÎN ROMÂNIA. CONTRIBUȚIA REȚELEI RENINCO, prin aportul remarcabil al autorilor și implicit prin rezultatele cercetărilor acestora, constituie diagnoza ultimilor 32 de ani în ceea ce privește legislația națională aferentă educației incluzive, politicile educaționale și managementul educațional.

Printre alte proiecte importante, regăsim în prezenta lucrare cercetări și studii realizate de RENINCO în ultimii zece ani, precum și studii din surse de informare consultate de RENINCO, respectiv rapoarte interne și internaționale, recent apărute pe problematica dizabilității, care au ca referință unele studii românești. Toate rezultatele de cercetare ale acestora au identificat probleme în domeniul educației incluzive, legate de confuzii, omisiuni, marginalizare și nu numai.

Într-unul dintre studii, RENINCO evidențiază că Educația incluzivă nu apare ca o prioritate, de prim ordin, pentru întregul sistem de învățământ; educația incluzivă este definită doar în acte normative de tip -Ordin al ministrului educației naționale – și nu suficient de adecvat, comparativ cu viziunea internațională; incluziunea pare o chestiune periferică a sistemului educațional.

Din perspectiva persoanei cu dizabilități, apreciez valoarea științifică și abordarea istorică a lucrării pentru că scoate în evidență legislația națională, tratarea documentată a noțiunilor de educație specială, educație integrată, educație incluzivă, prezentarea succeselor și stagnării procesului de evoluție educațională, perspectiva educației copilului cu dizabilității din perioada comunistă până la finalul anului 2021, renașterea psihopedagogiei, asistenței sociale, cercetarea în domeniul handicapului și educației speciale precum și enumerarea barierelor, care favorizează stagnarea și regresul în construcția educației incluzive, de asemenea și pachetul de soluții propus de rețeaua RENINCO, pentru a fi depășite obstacolele spre o educație incluzivă în România.

Nu pot să trec peste informațiile document legate de înființarea și parcursul Asociației RENINCO, despre contribuția sa semnificativă la întemeierea și dezvoltarea Consiliului Național al Dizabilității din România, peste rezultatele semnificative legate de activitatea rețelei RENINCO și proiectele elaborate în colaborare cu UNICEF, UNESCO, Ministerul Educației, alte instituții și organizații pentru eficientizarea sistemului de educație, pentru educație facilă dedicată persoanelor cu dizabilități.

Închei prin a o cita pe domna profesor Vrăsmaș care spune astfel:

Educația este viață, trăire, nu doar legislație, cifre seci sau înșiruire de evenimente tratate concis și obiectiv. Nu putem să punem un tipar unic prin care să poată trece toți oamenii. Nu poți spune ce și cum se schimbă în educație fără să te gândești la oameni, la ce simt ei, gândesc și la cum trăiesc ceea ce le propui. Problema este că nu vorbim doar pentru unii oameni, ci despre și pentru toți oamenii.

Felicit Asociația RENINCO pentru întreaga activitate și mulțumesc întreg colectivului în numele persoanelor cu dizabilități beneficiare ale proiectelor educaționale elaborate de RENINCO și nu în ultimul rând, felicit toți autorii lucrării PE DRUMUL SPRE EDUCAȚIA INCLUZIVĂ ÎN ROMÂNIA. CONTRIBUȚIA REȚELEI RENINCO.

Vă mulțumesc!

Puteți achiziționa cartea aici…

Comments are closed.