4 martie 2016

Consiliul Național al Dizabilității din România va sesiza Consiliul Național al Audiovizualului cu privire la atitudinea discriminatorie a domnului Anton Hadăr, inginer, profesor universitar și lider al Federației Naționale Sindicale Alma Mater, din timpul emisiunii România la raport, moderată de Andreea Crețulescu, din data de 3 martie 2016.

După prezentarea OMORÂȚI-NE, DOMNULE HADĂR, SUNTEM PREA MULȚI! înaintat unor parlamentari ai Parlamentului României de către Consiliul Național al Dizabilității din România, domnul Anton Hadăr, în calitate de invitat al emisiunii, a făcut comentarii deplasate și ostile privind numărul persoanelor cu dizabilități, manifestând o atitudine discriminatorie, comparativ cu celelalte categorii sociale, în ceea ce privește valoarea prestației sociale propusă.

“Condamn atitudinea disprețuitoare a domnului Anton Hadăr, inginer, profesor universitar și lider al Federației Naționale Sindicale Alma Mater, la adresa persoanelor cu dizabilități. Acesta nu s-a sfiit să-și manifeste ostilitatea față de numărul persoanelor cu nevoi speciale din România, respectiv peste 750 000.

În urma acestui eveniment, Consiliul Național al Dizabilității din România va înainta o sesizare și către Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Am afirmat în timpul emisiunii că suntem mai mult de 750 000. La 31 decembrie 2015 numărul total de persoane cu dizabilități comunicat Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, a fost de 766.153 persoane. Dintre acestea, 97,7 % (748.309 persoane) se află în îngrijirea familiilor și/ sau trăiesc independent (neinstituționalizate) și 2,3 % (17.844 persoane) se află în instituțiile publice rezidențiale de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități (instituționalizate).

Prin Proiectul de inițiativă legislativă de mărire a prestației sociale a persoanelor cu dizabilități înaintat de către Consiliul Național al Dizabilității din România mai multor parlamentari, atât din camera deputaților, cât și din senat, din diferite partide politice, urmăresc să obțin o viață omenească pentru persoanele cu dizabilități. Când spun asta mă refer la o locuință încălzită, la hrană și medicamente. Până la nivelul de viață decentă sunt multe trepte de urcat.

Credibilitatea proiectului este asigurată de cele 250 000 de semnături pe care ne-am propus să le strângem și prin care vom arăta că pe lângă dorința persoanelor cu dizabilități avem și susținerea cetățenilor”, a declarat Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România.

Informare AGERPRES

Comments are closed.