Consiliul Național al Dizabilității din România a transmis Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, Comisiei pentru sănătate şi familie, președintelui Camerei Deputaţilor, domnul Ion-Marcel CIOLACU, premierului României, domnul Ludovic Orban, o contestație cu privire la inechitățile cuprinse în Art. 24 alineatul (9) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. La Art. 24 alineatul (9) se stipulează că „Persoanele cu handicap pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar autoturismului adaptat handicapului”. Sintagma „autoturism adaptat handicapului” nu permite decontarea carburantului pentru persoanele cu handicap care nu pot conduce o mașină din cauza dizabilității, aici fiind incluși și copiii cu handicap.

De asemenea, Consiliul Național al Dizabilității din România a trimis către președintele României, domnul Klaus Iohannis, o adresă cu propunerea de a nu promulga  Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap în forma propusă.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, 30 iunie 2020, în calitate de for decizional, o LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x nr. 204/2019).

La articolul 24, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins: „Persoanele cu handicap pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar autoturismului adaptat handicapului, conform legii, şi aflat în proprietatea acestora, corespunzător costurilor drepturilor prevăzute la alin.(1) sau (3), după caz, fără a depăşi suma de 1500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 de lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat; modalitatea de decontare şi indexarea limitelor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.”

În Expunerea de motive a Proiectului Legislativ se menționează:

Având în vedere că în ultima decadă – de la data intrării în vigoare a legii și a obligațiilor și termenelor de implementare a măsurilor stabilite – România a înregistrat progrese mici nu numai în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor asumate prin aderarea la convenții internaționale, dar mai ales prin prisma îmbunătățirii gradului de accesibilizare pentru persoanele cu handicap și a creșterii gradului de integrare a acestor persoane în societate, considerăm oportună modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât aceasta:

-să răspundă nevoilor reale ale persoanelor cu handicap în ceea ce privește accesibilitatea în toate mediile societății, fără bariere;

– să răspundă nevoilor reale sociale și economice;

– să asigure transpunerea în practică a obligațiilor asumate de țara noastră la nivel internațional […]

În ultimii 14 ani, Consiliul Național al Dizabilității din România a propus în repetate rânduri introducerea în Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Art. 24, o soluție (tichete de combustibil) care să înlocuiască imposibilitatea de a folosi biletele de călătorie gratuită de către o parte a persoanelor cu dizabilități din cauza lipsei accesibilizării transportului public urban și interurban. Sunt persoane cu grave afecțiuni locomotorii, boli cronice sau copii care nu au beneficiat niciodată de prevederile articolului 24. Urcarea într-un tren și coborârea a unei persoane în scaunul rulant este de multe ori un atentat la viața acesteia. Urcarea într-un autobuz și coborârea a unei persoane în scaunul rulant este o formă de umilință crasă, pentru că aceasta trebuie târâtă de mai multe persoane pe un scaun din autobuz, din cauza lipsei spațiului pentru scaunul rulant, și lista e lungă.

Este regretabil că multe persoane cu handicap nu pot beneficia de prevederile Art. 24, cu atât mai mult cu cât nivelul de trai al persoanelor cu handicap din România este din ce în ce mai scăzut.

Această inechitate este similară cu vechea reglementare din art. 26 lit. c) care prevedea faptul că persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiau de mai multe facilități fiscale, printre care și scutirea de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataș și mototriciclurilor, adaptate handicapului.

După nouă ani de la adoptarea legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, după nenumărate demersuri, organizațiile persoanelor cu handicap au reușit să convingă parlamentarii să elimine sintagma „adaptate handicapului” din art. 26 lit. c). Astfel, în M. Of. nr. 518 din 13 iulie 2015, s-a publicat Legea nr. 193/2015 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (rep. M. Of. nr. 1 din 3 ianuarie 2008; cu modif. și compl. ult.).

Susțin prezentul demers:

Federația Dizabnet – Rețeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități (107 ONG-uri membre)

FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (37 ONG-uri membre)

FONPC – Federația Organizațiilor Neguvernamentale „Pentru Copil” (100 ONG-uri membre)

Confederația Caritas (10 ONG-uri membre)

Comments are closed.