În data de 19 aprilie 2018, Alianța Internațională a persoanelor cu dizabilități a organizat webinarul ,,Datele privind persoanele cu handicap și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă”. Acesta este primul webinar, unul tematic, care se va ține în fiecare lună. Peste 300 de persoane – un număr record – și-au exprimat […]
Autor: admin
Reprezentanții legali ai adulților cu handicap grav sau accentuat, scutiți de plata impozitului
Consiliul Național al Dizabilității din România mulțumește senatorului Ioan Narcis Chisăliță pentru colaborarea în spijinul persoanelor cu handicap. Ioan Narcis Chisăliță a preluat propunerea legislativă a Consiliului Național al Dizabilității de modificare a Legii 227/2015 privind Codul Fiscal. Propunerea legislativă a avut ca obiect înlăturarea discriminării între aparținătorii legali ai […]
Competiţia Naţională de Biliard în Scaun Rulant, a patra ediție
Asociaţia Sportivă Mereu împreună pentru Oameni organizează în data de 21 aprilie 2018, la IDM Club Bucureşti, a patra ediţie a Competiţiei Naţionale de Biliard în Scaun Rulant, cel mai mare eveniment sportiv de acest gen pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, din România. Invitatul special va fi Fred Dinsmore, multiplu […]
Cea de-a unsprezecea sesiune a Conferinței Statelor Părți (COSP) la Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap
Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD) este un tratat adoptat de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin Rezoluția sa 61/106 din 13 decembrie 2006. Convenția este un acord obligatoriu din punct de vedere juridic între statele semnatare privind susținerea, promovarea și protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. UE […]
De Ziua Mondială a Sănătății, în 2018, accesul echitabil la serviciile de sănătate le este încă refuzat persoanelor cu dizabilități din Europa
Ziua Mondială a Sănătății este marcată, în fiecare an la 7 aprilie, începând din anul 1950 și reprezintă pentru întreaga lume oportunitatea de a se concentra asupra problemelor majore de sănătate. În acest an, tema abordată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este: ,,Acces universal la serviciile de sănătate pentru […]
Distroficii solicită Ministerului Sănătății înființarea unui Centru Național de Patologie Neuro Musculară
Distroficii solicită Ministerului Sănătății înființarea unui Centru Național de Patologie Neuro Musculară, după ce prin H.G. Nr. 489/2011, Guvernul României a decis desfiinţarea Centrului de Patologie Neuromusculară ,,Dr. Radu Horia” din localitatea Vâlcele, Judeţul Covasna. Centrul „Dr. Radu Horia” a fost o unitate spitalicească de monospecialitate aflată în subordinea directă […]
Şcolile pentru nevăzători din România
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 51/2017 din 30 iunie 2017 ART. I Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. […]
Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități
Organizația Națiunilor Unite – ONU Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități din 26.09.2007 Modificări (…), Referințe (2), Jurisprudență Text publicat în M.Of. al României. În vigoare de la 26 noiembrie 2010 Adunarea generală, Evocând hotărârea acesteia 56/168 din 19 decembrie 2001 prin care stabilea un Comitet Ad-hoc, deschis participării tuturor […]
Webinarul ,,Introducere în Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap (CDPD): principii și structură”
În data de 26 martie 2018, s-a desfășurat webinarul ,,Introducere în Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap (CDPD): principii și structură”, organizat de proiectul european ,, Bridging the Gap II”. Acest webinar face parte dintr-un ciclu de douăsprezece sesiuni, în care se vor aborda diferite aspecte ale includerii persoanelor cu […]
Regulament privind dreptul călătorilor din transportul feroviar – modificări propuse
Raportorul Comisiei pentru transport și turism din Parlamentul European, dl M. Liberadzki, a publicat acum proiectul său de raport la propunerea Comisiei Europene de reformare a Regulamentului 1371/2007, menționează EDF. Întrucât regulamentul conține o prevedere importantă privind dreptul la transport și asistență, EDF a publicat un document de poziție, în […]