Comisia pentru egalitatea de șanse din Senatul României și Asociația Română de Psihiatrie Medico-Legală, în parteneriat cu Consiliul Național al Dizabilității din României, organizează masa rotundă cu tema: „Perspective juridice privind reabilitarea psihosocială a pacienților aflați sub incidența măsurilor de siguranță cu caracter medical”. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 noiembrie 2017, la Palatul Parlamentului, Sala Avram Iancu, între orele 10.00-14.00.

Scopul întâlnirii este prezentarea şi dezbaterea din perspective juridice a unei propuneri legislative privind executarea măsurilor de siguranță cu caracter medical, care are ca scop conștientizarea şi sensibilizarea factorilor de decizie asupra necesității implementării sistematice a reabilitării psihosociale a pacienților aflați sub măsuri de siguranță cu caracter medical și, în special, a persoanelor cu dizabilităţi psihosociale, în vederea facilitării reintegrării lor sociale.

“Masa rotundă din 15 noiembrie 2017 se dorește a fi o primă etapă în vederea îmbunătățirii prevederilor legislative din domeniul psihiatriei medico-legale clinice conform standardelor europene. Urmărește schițarea unui cadru juridic care să permită reorganizarea spitalelor de psihiatrie și măsuri de siguranță, precum și îmbunătățirea condițiilor de externare și monitorizare comunitară, ceea ce va duce la reintegrarea graduală în societate a persoanelor cu boli psihice care au săvârșit acte de violență. Subliniem faptul că sistemul propus pune accent pe securitatea publică, permițând unui număr mai mare de pacienți să locuiască în comunitate cu foarte puține cazuri negative, în condiții care să nu necesite costurile substanțiale pe care le implică spitalizarea continuă și asigură în același timp aplicarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități”, a declarat Carmen Simona Ionescu, președinta Asociației Române de Psihiatrie Medico-Legală.

La eveniment vor participa reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Guvernului României, Parlamentului României, ai autorităților publice centrale și locale și ai ONG-urilor cu responsabilități în domeniul promovării și protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități, medici psihiatri, psihologi, asistenți sociali, juriști, reprezentanți ai cultelor, mass media.

Comments are closed.